Iată că am ajuns și la finalul acestei ediții de primăvară a proiectului Academia SpEranței. Au fost câteva luni foarte frumoase, în care am organizat șase evenimente: două standuri în facultate, o seară de film, două campionate sportive și o petrecere caritabilă. Așa că, la final, vă invităm să trecem împreună prin aceste amintiri.


Standurile din facultate au fost primul și ultimul eveniment al Academiei. Vizitatorii standurilor s-au bucurat de preparate dulci și sărate: gogoși, brioșe, sărățele, fursecuri, dar și de băuturi precum limonada și „Sucul SpEranței”, al cărui conținut rămâne un mister până în ziua de azi, dar al cărui gust nu a fost uitat. Acest lucru nu s-ar fi realizat fără ajutorul SiSCoților, care au pus suflet în pregătirea acestor produse, dar și fără ajutorul partenerilor noștri: Cream Dream, Vertical Spirit, H2O România, Froneri, GSM Net și Brutăria Amzei.


Petrecerea caritabilă a fost ținută în clubul Azero, iar invitații au dansat și s-au simțit bine pe muzica mixată de către DJ Mario. A fost o seară de neuitat pentru mulți, deoarece s-au distrat și au dăruit speranță pentru Ana în același timp.


Seara de film a fost încă un eveniment memorabil, unde studenții s-au adunat în curtea căminului Belvedere Nou și s-au bucurat de filmul „Teen Beach Movie”. De asemenea, participanții s-au bucurat de produse precum vată de zahăr, popcorn, suc și limonadă în schimbul unei donații.


Să nu uităm nici de campionatele sportive: cel de fotbal și cel de volei mixt. Participanții s-au implicat cu multă energie și dorință de a susține o cauză frumoasă. Fiecare meci a fost plin de dedicare și competitivitate, iar participanții au arătat că sportul poate aduce oamenii împreună pentru o cauză care contează.


Vă mulțumim că ați fost alături de Ana Bărbulescu și că ați ajutat-o prin donații, prin participarea la evenimentele noastre și prin gândurile frumoase transmise! Sperăm că v-ați simțit bine și că știți că ați gândit cu inima, iar acest lucru a ajutat mai mult decât ați crede.




Înainte să încheiem, echipa Academia SpEranței dorește să vă adreseze câteva gânduri:


„Am intrat în acest proiect știind că ne dorim să facem o faptă bună, să reușim să aducem o schimbare în viața unei persoane ce are nevoie de un sprijin.

Însă nu ne-am fi gândit niciodată că totuși, această experiență să ajungă să ne transforme și pe noi atât de profund.

Prin tot ceea ce am trăit, prin oamenii minunați cu care am lucrat, lecțiile învățate și noi viziuni descoperite, am realizat că adevărata schimbare începe, de multe ori, chiar din interiorul nostru.

Academia SpEranței este și va rămâne mereu un proiect de suflet ce nu doar că ne-a învățat să gândim cu inima, ci ne-a făcut să înțelegem cât de important este să trăim astfel, zi de zi. Mulțumim, Academia SpEranței! Vei rămâne mereu în sufletul nostru.”



Alexia Aninoiu și Andreea Neagu - Coordonatoare



„Academia SpEranței a fost pentru mine o experiență foarte frumoasă, în care nu doar că mi-am dezvoltat multe abilități de comunicare și de lucru în echipă, dar am simțit că fac parte dintr-o comunitate unită, care își dorește să facă un bine. Mi-a făcut mare plăcere să particip la toate evenimentele și să ajut la organizarea lor împreună cu echipa de coordonare și cu membrii diviziilor, de care m-am apropiat mai mult și cu care am legat prietenii. Mă bucur mult că am putut contribui la această cauză și sper ca, prin ajutorul nostru, Ana să se poată însănătoși. Cred că asta înseamnă să gândești cu inima, să faci totul din plăcere, iar rezultatul va fi mereu unul frumos.”



Vlad Diaconu - Lead EDU



„Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru toată implicarea și seriozitatea cu care ați tratat acest proiect!

Sunt mândră de fiecare dintre voi și sper că știți că fără ajutorul vostru succesul proiectului nu ar mai fi fost același.

Colaborarea cu voi este aspectul pe care o să-l apreciez mereu, mă bucur că ați fost deschiși, curioși și, mai presus de toate, implicați.”



Iliana Badea - Lead FR



„Experiența din toată această perioadă m-a adus mult mai aproape de membrii SiSC și, cel mai important lucru, m-a învățat să mă gândesc la nevoile unei echipe și la cum îi pot încuraja pe ceilalți să lucreze împreună. Am învățat că un lider adevărat nu lucrează singur, ci alături de oamenii din echipa sa, iar rezultatele frumoase vin atunci când există plăcere în ceea ce faci. Pot spune că am avut parte de o echipă de oameni frumoși, care au avut dorința sinceră de a se implica și de a ajuta cât mai mult, iar la finalul zilei am dat tot ce am putut pentru a o ajuta pe Ana. Mulțumesc tuturor membrilor acestui proiect, dar în mod special diviziei HR, pentru că mi-a fost alături și m-a făcut să râd în momentele grele. Fără voi, nu aș fi reușit!”



Raluca Moldovanu - Lead HR



„A fost o perioadă extraordinar de frumoasă în care am avut toți foarte multe de învățat unii de la ceilalți. Pot spune cu mâna pe inimă că echipa aceasta va avea întotdeauna un loc special în sufletul meu. Academia SpEranței nu ar fi fost la fel fără voi, voi ați fost cei care au îndulcit această ediție și i-au dat culoare. Vă mulțumesc pentru fiecare secundă oferită acestui proiect. Nu uitați: Gândiți cu inima!”



Iannis Marin - Lead I&P



„Academia SpEranței este, pentru mine, un proiect de suflet, care mi-a întărit convingerea că bucuria de a putea fi de ajutor este un sentiment pe care nicio recompensă materială nu îl poate egala. Alături de o echipă de oameni frumoși și luminoși, am căutat soluții pentru a putea oferi sprijin atunci când este mai mare nevoie, știind cât de mult contează implicarea fiecăruia și gesturile făcute din inimă.

Experiența în acest proiect mi-a confirmat, încă o dată, că solidaritatea, compasiunea și spiritul de echipă pot face diferența. Gândul că prin ceea ce facem o putem ajuta pe Ana în lupta ei pentru însănătoșire a dat sens întregii noastre activități. Simt că fiecare minut petrecut lucrând la acest proiect a meritat din plin deoarece astfel am putut contribui la a readuce speranța în sufletul cuiva care are nevoie de ajutor.”



Ruxandra Costea - Lead IT